Ţara minunilorAutor: Giuseppe CulicchiaEditura: Allfa
Anul apariţiei: 2009
Traducători: Şerban Stati şi Filofteia Stati
372 pagini
“Ce plictiseală. Aici nu se întîmplă niciodată nimic. Ca să nu mă plictisesc, mă duc pe pajişti. La stejarul meu.”, scrie personajul povestitor al acestei cărţi, Attilio, locuitor nu în Ţara minunilor, ci într-un orăşel italian inert şi trist. Între şcoală, familie şi perspectiva sumbră a lucrului la fabrică, puţine sunt lucrurile vesele sau plăcute din viaţa lui de adolescent. Totuşi, vă spun de la început că acest roman este teribil de amuzant, ironiile acestui puşti şi enormităţile debitate de prietenul lui cel mai bun, Zazzi, autoproclamat punkist nazist, sunt irezistibile.Fiecare dintre ei, în felul său, încearcă să scape de mediocritatea care îl aşteaptă în viaţa matură şi de resemnarea din ochii tuturor adulţilor: o viaţă petrecută într-o fabrică mizeră, cenuşie, într-o familie în care cearta pentru un televizor color este război mondial, în fine, într-un oraş în care cele mai importante evenimente sunt înmormîntările. Atilla (după numele cu care năvalnicul său prieten îl porecleşte) visează să cînte la baterie, îl contrazice pe ridicolul don Bob, profesorul de religie, nu trece cu vederea urîţeniile din jurul său – minciuna, ipocrizia, nedreptatea, incompetenţa, manipularea media, umilirea. Tot el însă nu are curaj să o salute pe fata de care e îndrăgostit, îşi admiră sora nonconformistă, pe Alice-codiţe-roşii-ochi-albaştri, se bucură de conversaţiile cu bunicul, se confesează unui stejar. Atilla este un amestec de revoltă, luciditate şi sensibilitate autentic, uşor de îndrăgit şi de urmat în povestea lui.Pe de altă parte, bomba care explodează în fiecare capitol al romanului, Franco Zazzi, e băiatul rău care cutremură întreaga şcoală prin limbajul pornografic, înjurătură după înjurătură, tricourile sale cu mesaje belicoase scrise cu pixul, strigătele sale de luptă şi părerile naţionaliste, toate acestea făcînd parte din spectacolul său zilnic. Dincolo de show-ul ameninţător, Zazzi e la fel de sentimental, nesigur şi timid ca orice adolescent. Giuseppe Culicchia dă conţinut acestui personaj “numai gura-i de el” inserînd subtil momente de slăbiciune printre faptele sale eroico-huliganice şi scenele comice în care Zazzi rescrie, în faţa clasei, istoria latină.Dacă vă era dor de eroii de liceu, de gafe şi frămîntări, de fiecare zi trăită din plin, în toate amănuntele ei care sunt, cu timpul, înlocuite de altele, la fel de neînsemnate, dar totuşi vitale, puteţi găsi toate acestea în Ţara minunilor. Puteţi urmări revoltele acestor tineri, idealurile, teribilismul impetuos, realismul surprinzător care nu le potoleşte dorinţa de a schimba lumea. Sunt aprigi critici sociali, greu de păcălit, vizibil mai deştepţi şi mai simţitori decît părinţii lor, care apar – probabil ca în lumea oricărui adolescent – ca nişte triste stereotipuri.Umorul şi verva fac din acest roman ceva mai mult decît încă o carte cu adolescenţi: nu numai că Ţara Minunilor nu întinde cititorului o capcană de tipul “lumea se împarte în cool – tinerii – şi expiraţi – adulţii”, ci arată ridicolul înduioşător din ambele categorii, exagerările, suferinţele la fel de importante. Nu este o carte cu scop educativ, în alb şi negru, însă dincolo de amuzament, se vede o lume bizară, răsturnată, nedreaptă. O numim lumea noastră.Scris de Mihaela Butnaru
sursa: http://www.bookblog.ro/
sursa: http://www.bookblog.ro/
